Când orchestra cântă fals, nu mișcă pe nimeni. De azi dimineață păpușarii presei aservite au pornit un atac concertat la adresa mea. Mai multe publicații de colț de masă mi-au întors mandatul pe toate părțile și au concluzionat: nimic nu e bine.

Nu, nu e vorba de o interpretare greșită din partea lor. E rea-voință! E o sarcină primită, prost executată. Pentru că articolele lor sunt pline de subiectivism, dar mai ales pline de minciuni.
Nu sunt genul care să se laude singur, însă mă simt nevoit să le dau niște cifre. 1.000 de tone de reciclabile. Atât am strâns doar în decembrie 2021, cât în tot anul 2020. O diferență parcă se simte, că tot vorbeau de salubrizare. Au fost și alte premiere. Sectorul 2 nu a mai plătit taxă de așteptare pentru deszăpezire și astfel s-au economisit peste 28 milioane lei. Nu am terminat de curățat sectorul, dar zic eu că suntem azi pe drumul cel bun. Mai ales că am reușit și deblocarea licitației după atâția ani de amânare.

În ultimele două luni am pregătit și depus proiecte în valoare de peste 250 milioane lei din fonduri europene. De 3 ori mai mult decât în tot mandatul trecut. Ceva, ceva parcă se mișcă.
Sticlăriei, Morarilor, Icoanei sunt doar cele mai cunoscute exemple de parcuri care au fost revitalizate în mandatul meu. 15 parcuri mai mari sau mai mici au avut parte de investiții serioase, iar până la finalul acestui mandat mă voi asigura că toate vor fi țiplă.

Peste 120 de blocuri au intrat deja în reabilitare și alte 40 vor porni în următoarele luni. S-au reabilitat mai multe școli, mai mulți km de străzi, mai multe locuri de joacă.
Pe scurt, 40,41% din buget e alocat investițiilor – un record absolut pentru Primăria Sectorului 2.

E Sectorul 2 azi așa cum ne dorim?

Sigur nu. Mai avem mult de muncit. Totuși, nu pot permite ca niște trompetiști fără talent să desconsidere mincinos tot ce am realizat.

Radu Mihaiu

Lasă un răspuns